When I saw mushroomhead
When I saw mushroomhead
When I saw mushroomhead

I was born and I was dead"

CAN - Mushroomhead

miercuri, 28 iulie 2010

Heini (IV)

Daca iti imaginezi ca nu vei mai vedea un om niciodata, reintalnirea cu el poate genera doar doua  stari, surpriza sau indiferenta. Indiferenta este starea in care practic nu recunosti persoana dar un beculet palpaie vag in strafundurile memoriei si tu incerci constient sa-l stingi (doar inchisesesi acel capitol in dulapul cu amitiri) iar beculetul contiuna sa lumineze totusi, asa cum, pentru cateva secunde, o mai face si filamentul unui bec spart in tavanul cuprins brusc de intuneric. Privirea aceea de pui de vulpe a pustiului pe care il luasem in masina in urma cu cativa ani ardea ca o spira de wolfram in cutia neagra a memoriei mele. Sa fie el?!
Dupa care a urmat surpinderea. N-am avut insa timp sa imi pun intrebari: "De unde stiu eu privirea asta?", "Aaaa ... el e! Ce face copilul asta aici!?"
L-am vazut doar ca se impleticeste spre micutul iaz din gradina restaurantului, se pune in genunchi, isi da jos haina si isi sufleca o manecile si apoi isi scufunda ambele maini in baltoaca artificiala, printre plantele acvatice maronii si ratele caraghioase, din plastic. Se apleaca si cu ambele palme facute caus, isi impinge o cantitate mare de apa pe fata si implicit pe camasa.
Isi mai scufunda o data mainile in iaz si pare ca pipaie fundul baltoacei pentru cateva clipe. Apoi se ridica in picioare si smuceste de ceva ce pare a fi un furtun de udat gradina pe care l-a gasit in apa. Trage de furtun si, cand acesta devine indaratnic, se duce pe traseul tubului de plastic pana da de un robinet pe care-l deschide dintr-o miscare.
Din furtunul galben tasneste un jet puternic de apa.
Heinise duce spre masa DJ-ului si-i da un picior. Laptopul acestuia se rastoarna si primeste un dus abundent. Dupa cateva secunde de barait infernal, instalatia de sonorizare cedeaza si in gradina restaurantului se asterne linistea.
Urmatoarea tinta e masa colegilor lui. Jetul imprastie farfurii si tacamuri. Colegii se arunca inspaimantati care incotro. Fiecare clasa are cate o masa lunga cu cate cincisprezece sau douazeci de scaune. Patru clase patru mese. Si in spate, sub un castan batran, masa profesorilor. Pana la urma nimeni nu a scapat.
Heini, cu o privire pierduta, stropeste in stanga si in dreapta, fara discernamant si rade, rade oarecum fortat, nefiresc.
"Asta va trebuie ... apa! Apa o sa va spele!" striga Heini in germana.
Copiii se imprastie in tipetele domnisoarelor cu coafurile distruse iar profesorii se impart in mod ciudat in trei tabere. Din prima fac parte cateva doamne care se ridica si fug din calea jetului de apa, a doua tabara, in frunte cu batranul profesor de sport, se indreapta amenintator spre pompierul meu dezlantuit iar a treia tabara ... Ei bine, a treia tabara o constituie cei cativa care nu schiteaza nici un gest. Raman la masa, in ciuda faptului ca au costumele ude si privesc amuzati scena. Decanul de varsta al cancelariei, profesorul de fizica Herr M., se intinde incet spre sticla de Jack Daniels fara timbru si isi toarna in pahar o doza demna de un "lumberjack". O da peste cap in cateva secunde: "Asa Heini! Spala-i! Spala-i pe toti!!!" striga. "Mai bine ii stropeai cu benzina!" spune mai mult ca pentru el "Nu ca sa le dai foc ... dar gandeste-te colega!" striga, indreptandu-se spre Herr W., profesorul de istorie, "Gandeste-te ce frica iti poate fi, cu hainele imbibate de benzina, printre fumatori, lumanari aprinse, dusmani ... O sperietura buna meritau nenorocitii astia!"
"Apa va spala!" striga Heini "Dar nu veti fi curati niciodata! Niciodata!"
Cineva reuseste sa inchida robinetul. Heini arunca furtunul din mana si tasneste spre fundul gradinii unde un gard de beton de mai mult de doi metri, acoperit partial cu iedera, nu constituie un obstacol pentru el.
In urma lui alearga o doamna in rochie de seara lunga:
"Opreste-te nu fi prostut! Nu iti distruge viitorul ..."
O opresc cu o mana pe umar:
"Cred ca il cunosc pe baiatul acela!"
"Suntet cu masina?" ma intreaba femeia.
"Da! E afara!"
"Haideti sa-l gasim, pana nu face vreo prostie! Eu sunt diriginta lui. Stiti, el are o situatie mai speciala!"
"Da, stiu! L-am intalnit in urma cu cativa ani. Sa mergem. Masina mea e in fata intrarii!"
Femeia isi ia poseta uda de pe masa si ma urmeaza. Ajunsi in masina imi spune o adresa si apoi tace brusc. Priveste in jos.
"De ce se comporta asa?" intreb.
"A, nu! Asta nu-i nimic! Mi-e frica sa nu faca vreo prostie!" apoi lasa capul in jos in timp ce incearca sa-si fixeze centura de siguranta "Tot anul a fost atat de cuminte. Nu mi-a facut nici o problema. Stiam! Stiam ca se va intampla ceva rau. Nu mai putea continua asa ..."
"Povesiti-mi va rog!"
Accelerez, adresa e in celalalt capat al orasului, e sambata seara. Toti idiotii sunt pe strazi.


(va urma)