When I saw mushroomhead
When I saw mushroomhead
When I saw mushroomhead

I was born and I was dead"

CAN - Mushroomhead

marți, 20 aprilie 2010

Srpska mioritza ...

Cu toate ca au formule de politete neintalnite in spatiul "Carpato-Danubiano-Pontic", in ciuda faptului ca, stapaniti totusi de o xenofobie aproape viscerala, stiu sa fie gazde minunate si prieteni de nadejde, sarbii sunt in esenta niste neciopliti.

Pentru mine, obisnuit sa bat Romania in lung si in lat si care m-am lovit de forme spectaculoase ale proastei cresteri romanesti, diferenta dintre mitocania mioritica si grobianismul sarbesc, pare inca prapastie de netrecut. Cred ca cel putin zece ani le va trebui sarbilor ca se treaca de la comportamentul necivilizat de pe sosele sau mijloacele de transport in comun (doamnele care au mers cu autobuzul prin Beograd stiu ce zic), la mitocania tipic romaneasca (pe care o simt ca un pas inainte spre civilizatia occidentala). 

Da de unde, veti zice, mitocania e inradacinata in codul genetic al sarbilor si romanilor deopotriva, lucrurile astea nu se schimba! Probabil ca aveti dreptate, dar trebuie sa va amintesc ca cei mai faimosi barbari ai nordului Europei au urmasi cuminti pe la Copenhaga.

Si oricum vecinii nostri de la sud-vest au potential. Pot invata! Au dovedit asta.

Au invatat mai intai toleranta (autostrada lor se numea : "Bratstvo i jedinstvo" adica Fratie si unitate), au invatat mecanismele hegemoniei (ora exacta se dadea la Beograd pentru albanezul din Pristina ca si pentru slovenul din Nova Gorica deopotriva), apoi au reeditat dosarele urii (ultimele masacre etnice sau religioase din Europa), iar acum invata resemnarea.

Insa nu resemnarea mioritica, ci resemnarea lui King Kong de pe Empire State Building cand realizeaza ca mitralierele biplanelor l-au ciuruit si nu mai poate sa se tina de antena radio ("Un fleac, m-au ciuruit!). Resemnarea bestiei ranite mortal care intelege ca mai are doar cateva secunde ca sa se impace cu lumea inainte sa inchida ochii pentru totdeauna.

Sau resemnarea taximetristului cu sase pachete goale de "Best" pe bordul Citroenului murdar care in dreptul cladirii fostului guvern al Yugoslaviei imi spune aratandu-mi o cladire enorma din Novi Beograd : "Aici era guvernul unei tari mari si puternice, acum e ceva minister." "Ce minister?" intreb. “Ministarstvo nista!” – ministerul nimicului. Acum guvernul e pe partea cealalta, peste pod … dar nu prea e guvern… nu prea e nimic”.

Dealtfel se prea poate ca miorita sarbeasca sa aiba miros de sange de baci vrancean si ungurean ucisi inainte de caderea serii, in timp ce oita preferata a baciului sarb statea "de sase". Se poate ca dialogul dintre baciul sarb si miorita lui, sa se rezume la niste ordine scurte, dupa care oierul, taras pe burta cu cutitul in dinti, se indreapta spre tabara adversarilor. Iar pe inserat, dupa ce isi va fi spalat cutitul de sangele vrajmasilor, se poate ca oierului sarb sa-i treaca prin cap sa o puna pe miorita la protap, la foc mic, ca sa sarbatoreasca victoria.
P.S. Mare atentie la melodia din fundalul clipului ...

joi, 8 aprilie 2010

Rapova City

Probabil ca va sunt familiare casele razlete, mici, murdare, fara garduri de la marginea satelor de prin Ardeal sau Banat ... adica "tigania".

De fapt ele sunt singurele ghetouri ramase in picioare in Europa, ghetourile tiganesti de la noi. Cineva imi sugera ca ar fi asemanatoare celebrelor "slums" din Mumbai sau "favelas" din Rio de Janeiro dar a trebuit sa-l contrazic: acelea sunt cartierele sarace dezvoltate salbatic, aleator la maginea marelor orase, datorate saraciei urbane iar acestea sunt rezultatul segregatiei aplicate tiganilor de peste o suta de ani.

Casele tiganesti de la marginea satelor au aparut ca urmare a interdictiei tiganilor de a se stabili in sat. Cele cateva familii tiganesti stabilite la marginea satului, interactionau minimal cu comunitatea: prestau munci ziliere prin gospodariile "pauarilor" si ocazional curatau cate o hazna sau un grajd prin vecini. Daca iti murea un animal, nu trebuia decat sa chemi tiganii sa vina sa ti-l ia din batatura. Cand mai faceam o boacana, una din amenintarile "clasice" ale copilariei era: "Daca nu esti cuminte, chem tiganii sa vina sa te ia"!

Copil fiind imi imaginam cum tiganii de la marginea Lenauheimului fierbeau cadavrele gainilor moarte pe care le luasera din curtea bunicilor mei (se imbolnavisera si timp de vre-o trei zile au murit aproape jumatate) si apoi se ospatau din supa aceea ce mai continea si pisica vecinei de peste drum (calcata de tractor) si iedul fatat mort de celebra "capra a vecinului" de la coltul strazii.

Mi-e teama ca in unele cazuri realitatea nu era prea departe de imaginatie ...

In Jimbolia, acest ghetou are si un nume: Rapova. Asa se numeste si strada, care intre timp are si un trotuar pietruit, casele au curti, garduri si, in afara de faptul ca este izolata, nu mai aminteste cu nimic de perioada in care tiganii tolerati la marginea urbei, aveau doar un traseu bine stabilit pe care puteau sa se deplaseze prin oras (anumite strazi ce duceau spre centru sau spre cea mai apropiata pravalie). In copilarie nu am calcat niciodata pe acolo ... de frica. "Rapova City" era teritoriu tabu.

Cu timpul, mai ales in perioada postcomunista, tiganii mai avuti, s-a mutat in oras, si-au cumparat case pe care le-au decorat cu prostul gust specific, au tot felul de ocupatii si, teoretic, se bucura de toate drepturile cetatenesti, garantate constitutional (bineinteles si de libertatea de miscare). De mult nu mai functioneza legile segregatiei rasiale asa ca tigani poti gasi acum peste tot prin Jimbolia. Unii si-au pastrat obiceiurile din satra-ghetou, sunt galagiosi, murdari si neplacuti iar altii (din pacate prea putini) sunt oameni respectabili, apreciati de comunitate.

Mi-am amintit de Rapova zilele trecute cand strabateam un sat maricel din judetul Bihor, cu populatie majoritar maghiara. La marginea satului imi sare in ochi micul cartier tiganesc: 17 sau 18 case, aproape identice (probabil cu doua camere, cu doua ferestre spre strada, cu acoperis din prefabricate, cu WC-uri micute la cativa metri in spate), aliniate pe doua randuri dar fara garduri si curti, printre care se jucau o droaie de copii galagiosi. De fapt singurul lucru care le deosebeste este culoarea: unele sunt portocalii si altele verde deschis.

Iata tiganii, obisnuiti cu "tigania" insalubra, mutati in case noi, curate etc. O initiativa laudabila, nu?!

Nu prea cred ...

Spuneti asta celorlalti sateni care ar fi vrut, probabil, ca banii comunitatii sa fie cheltuiti pe canalizare.

Dar mai ales spuneti asta puradelului (dintre cei putini trimisi sa invete carte) care trebuie sa raspunda intrebarilor colegilor de la scoala: "Tu in ce casa stai: din aia verde sau din aia portocalie?".
Dupa o astfel de intrebare eu nu as mai fi calcat niciodata in scoala si m-as fi apucat de a doua zi de furat.
P.S.
Prin alte locuri e mai rau:

vineri, 2 aprilie 2010

1 Aprilie

In legatura cu ultima mea postare trebuie sa mentionez ca orice asemanare cu persoane, fapte, locuri sau intamplari reale este accidentala si neintentionata ... pe parcursul zilei de 1 Aprilie.
Ma bucur ca unii dintre voi chiar au cautat pe Google cine este Dragan Milovanovici zis "Kunta". Deoarece personajul e pur fictiv, trebuie sa va multumiti cu fotbalistul de la FK Borac Čačak, care sper din tot sufletul ca este bine si sanatos.
Va urez un Paste fericit!
Cosmin Motisan
P.S. promit ca de acum voi insemna intr-un anume fel toate posturile pur fictive ca cel de ieri. In afara de acela, doar cel cu "Ziua Mondiala a Rinichiului" se mai poate incadra in aceasta categorie, cu toate ca ambele contin personaje schitate din realitate.

joi, 1 aprilie 2010

Pile

Mic, indesat, cu parul valvoi si cu ochelari vesnic unsurosi si opaci, Pile (Puiu - in limba sarba) era un individ destul de cunoscut prin Timisoara. Nascut in Beograd, avea afaceri in oras de vreo cinicisprezece ani: facuse comert cu haine vechi din Suedia apoi un chiosc cu pleskavita in Complex (cea mai buna Pleskavita Gurmaneasca de aici pana la Pancevo) care a fost transformat mai tarziu in fast food. Dupa ce Sanepidul a pus lacatul pe pravalia din Complex (din motive cat se poate de intemeiate) isi deschide un restaurant cu specific sarbesc in bucataria caruia se lauda ca gateste "un bucatar de acasa", adus cu mari sacrificii de la Beograd.

In afara de restaurant, toti cei ce l-am cunoscut, am banuit ca mai facea bani cu ceva, dar Pile nu ne lasa intrevedem nimic. "Mai am cate ceva pe acasa" spunea, si cu asta explicatiile sale despre averea din care au rasarit: vila din Dumbravita, casa de vacanta de la Valiug, Porsche-ul Cayenne si terenul de tenis din Sag (unde nu jucau decat prietenii, pe baza de invitatie), se cam terminau.
M-am gandit ca omul vrea sa ramana in anonimat, e discret si linistit: calitatii pe care nu le intalnesti des pe la oamenii de afaceri locali, cu atat mai putin sarbi.

Ieri seara cand cadavrul sau a fost pescuit din Bega de catre detinutii care lucreaza la montarea dalelor de pe malul stang al canalului, din gaura din frunte ii curgea apa, si asta deoarece ii lipsea o parte din creier si din osul occipital. Politia, care se ocupa de caz, nu spune nimic, dar pentru toti a fost clar ca e vorba de un asasinat in stil mafiot.

Cum urbea noastra este ahtiata dupa barfe, au aparut si tot felul de versiuni: ca avea datorii la camatarii sarbi, ca era un fost membru al clanului din Zemun, ca ar fi avut relatii cu mafia sarbeasca din Stocholm si ca afacerea lui cu haine vechi din Suedia nu era decat un cover-up ieftin. Ba, dimpotriva, ca e fost membru al Drzavna Bezbednost si ca ramasitele bandei din Zemun l-ar fi lichidat ...
O sumedenie de prostii.

Ciudat este si faptul ca nimeni nu l-a vazut calatorind in afara granitelor, ca nimeni nu i-a vazut vreodata pasaportul, ca nu avea sotie, copii, rude in Serbia sau altundeva. Nimeni nu-si aminteste sa-l fi auzit spunand ca pleaca in concediu in strainatate si dealtfel nici "acasa" nu poate spune nimeni concret ca l-a vazut plecand, doar presupuneri. Singura persoana despre care Pile afirma ca-l iubeste neconditionat era mama lui care "e acasa ... are saptezeci si doi de ani, si e sanatoasa tun" ... Doar ca nimeni nu-si aminteste sa-l fi auzit pe Pile spunand ca a fost sau are de gand sa mearga sa o viziteze.

Dragan, cel mai bun prieten al sau, se imbatase aseara de necaz si plangea in restaurantul din Unirii. Mi-a spus printre lacrimi ca numele adevarat al lui Pile era tot Dragan, Dragan Milovanovici si ca tizul sau se folosise si in acte de un alt nume "de parca ii era rusine cu numele lui ortodox". Cand la televizorul din restaurant poza lui Pile apare la stirile, Dragan insfaca sticla de vin muntenegrean rosu (Vranac), pe jumatate plina, de pe masa si o arunca spre ecranul cocotat pe suportul de perete.

Ajung acasa si bag pe Google ... Dragan Milovanovici zis "Kunta", cautat pentru crime de razboi in Croatia si condamnat, in contumacie, la 12 ani de inchisoare de catre Tribunalul de la Haga.

Apoi imi amintesc un cantecel pe care il canta cand se imbata:

"Slobodane, Slobodane sali nam salate,
Bice mesa, bice mesa klatcemo hrvate"

(Slobodane, Slobodane trimite-ne salate,
Va fi carne, va fi carne, vom macelari croati)

R.I.P Pile ... sau cu te vei fi numit ...




http://www.search.com/reference/War_criminals