"Afara sunt unsprezece grade dar apa e mult mai calda, are peste saisprezece, daca nu s-o fi racit peste noapte!" isi spune Lucian in timp ce pedaleaza cu putere spre balta de la marginea orasului. "Mi-e frica. Foarte frica. Dar nu se poate intampla nimic. Doar am calculat totul. Dupa ce ajung la balta trebuie sa ma linistesc, sa ma concentrez, frica este dusmanul concentrarii, spune profu' de mate la fiecare teza. O sa ma catar incet, pana sus, ma linistesc, ma ghemuiesc, sar, apoi capul intre maini si mult aer in piept ... Da, totul va fi bine."
Asa isi facea curaj pustiul de unsprezece ani in timp ce se apropia de momentul in care va sari de pe bratul draglinei in balta adanca si rece a fabricii de caramida de la marginea orasului.
Pe malul din lut galben al imensei balti insa, lucrurile nu mai par asa de simple. O briza rece, venita parca de nicaieri ii ravaseste parul si ii patrunde sub camasa. "Cu pielea asta de gaina nu pot sari. Poate ar trebui sa verific totusi, noptile trecute a fost frig. Apa trebuie ca are peste 16 grade, dar nu mai sunt sigur. Nu cred ca fac soc termic. Va fi bine"
De doua saptamani Lucian calculase meticulos totul: adincimea apei, inaltimea bratului draglinei, masurase temperatura apei, temperatura aerului, viteza vantului, credea ca are totul sub control, dar vantul asta, de unde a venit vantul asta?!
" Nu, am hotarat ca azi e ziua potrivita pentru Marele Salt. Azi voi sari. Oricum se raceste vremea, vantul bate dinspre nord. Bunicu stia: cand bate dinspre nord aduce nori de ploaie. Nu mai prind eu o zi asa de buna, chiar daca nu e soare. Si e aproape noiembrie, daca mor, nu vreau sa fie de ziua mea. Trebuie sa sar azi."
Gol pusca si clantanind din dinti se catara incet pe enormul brat al excavatorului ruginit. Ii este frica, frica asa cum nu i-a mai fost vreodata in viata.
"Frica e un sentiment ciudat. Iti anesteziaza membrele, nu mai simti frigul si nici niturile ruginite sub picioare. Tremuri dar nu te zgaltai ca atunci cand ai fost dat afara de la ora de sport pentru ca nu ai vrut sa faci exercitiul la franghia ce atarna oarecum nesigur din tavan. E un tremur usor care iti incalzeste corpul si te pregateste pentru Marele Salt."
In ciuda frici, are un sentiment de bine. Stie ca de acum inainte va fi stapan pe situatie. Pe care situatie? Pe orice situatie! Asa ii raspunsese Bunicu' la intrebarea: cand ma fac barbat?
"Barbat o sa devii cand vrei tu, dar numai tu o sa stii asta! Si apoi o sa fi stapan pe situatie."
Lucian stia ca peste cateva clipe va deveni barbat.
Se uita imprejur. Trebuie sa fie singur, absolut singur. Daca l-ar vedea cineva, Marele Salt ar parea doar un gest de teribilism. Lucian trebuia sa fie sigur ca nu-l va vedea nimeni, mai mult, in cazul unui accident cineva ar putea sa-i acorde primul ajutor. "In felul asta nu devin barbat!" isi spuse cand reusi sa se ridice in picioare pe cele doua roti mari de la capatul bratului de otel.
Reuseste cu greu sa-si tina echilibrul din cauza vantului dar si din cauza spasmelor involuntare in care se transformase tremuratul. Se uita in jos, la cativa centimetri sub apa se afla cupa enorma a draglinei. Acum se afla la aproape saptesprezece metri de luciul apei. In cateva secunde Lucian rememoreaza totul. Calculase foarte exact: bratul se putea ridica pana la doisprezece metri si saizeci si patru de centimetri atunci cand este inclinat la patruzeci de grade, iar de pe mal pana la luciul apei sunt inca patru metri si douazeci de centimetri iar pentru un salt de la saisprezece metri si optzeci si patru de centimetri avea la dispozitie aproape trei metri si saptezeci de centimetri de apa. Cu tehnica potrivita, aceasta adancime trebuie sa fie mai mult decat suficienta pentru a nu se lovi de fundul apei. Problema ramanea insa cupa draglinei, a carei silueta amenintatoare se distinge vag sub apa incretita de vantul care parca batea mai tare acolo sus. Trebuie sa sara inainte, cel putin doi metri pentru a evita cupa. Si pentru asta nu are la dispozitie decat o solutie: sa se ghemuiasca inaintea saltului si sa se impinga inainte cu putere cu picioarele. Exersase de sute de ori acasa in curte, de pe un bustean, pe salteaua veche cu arcuri pe care bunicu o aruncase in fundul curtii.
"Ma ghemuiesc cu mainile pe langa corp, ma las usor inainte si cand simt ca imi pierd echilibrul ma imping cu toata puterea din picioare. Apoi, capul intre maini, aer in piept si ... asta e!"
"Dar vantul asta, prea bate din fata. Oare cat ma poate impinge inapoi. Trebuie sa astept sa se linisteasca putin, sa prind momentul intre doua rafale."
Rafalele alterneaza aproape ciclic cu momentele de acalmie. Lucian, ghemuit in varful bratului metalic, inspira si expira odata cu rafalele de vant pentru a le prinde ritmul. Se uita inca odata imprejur. Nu e nimeni. E bine!
"O sa fiu barbat. Si numai eu o sa stiu!"
Peste cinci minute pedaleaza furibund inapoi spre oras.
"Cum a fost apa? Nu mai stiu, nici n-am simtit-o. Abia imi simt mainile si picioarele. Am putin sange pe genunchi, cred ca de la cupa ... am fost aproape. Niste noroi gaben sub unghii. Am atins oare fundul sau m-am murdarit cand m-am catarat pe mal? Nu mai stiu. Nu mai conteaza. Am sarit. Am facut Marele Salt. De acum sunt barbat!"
Il inunda un sentiment de implinire ca un val de caldura prin tot corpul. Se opreste din tremurat. Pedaleaza mai incet si isi indreapta spatele usor uitandu-se in jur.
"De azi sunt barbat. Si numai eu stiu asta!"
(va urma)
