588

Conform principiului unicitatii Romaniei si a romanilor, alesii nostri au reusit intotdeauna sa ne ofere solutii originale pentru probleme politice fundamentale ale societatii romanesti. Iata ca dupa cum suntem o republica nici parlamentara, nici prezidentiala, avem un legislativ ales odata la patru ani si un presedinte ales din cinci in cinci ani iar legea electorala ... ei bine, avem o lege si proportionala, si uninominala. Asa ca in urma alegerilor de duminica, nu avem nici 300, cum ar fi dorit repondentii la referendumul din 2007 (ultimul referendum valid din Romania), nici 471 cati am avut in ultima legislatura, ci vom avea 588 de parlamentari.

Adica, in urma inchiderii colegiilor de catre candidatii USL si prin redistribuirea voturilor ramase, agoritmul de calcul ne ofera nici mai mult nici mai putin de 588 de senatori si deputati.” Puteau fi  peste 900!” imi spune un coleg mai abil in aritmeticile electorale, asa ca putem fi multumiti ca am scapat doar cu atat.

Sunt convis ca nimeni nu a facut simulari serioase inainte de a propune parlamentului actuala lege electorala, pentru ca ar fi remarcat macar faptul ca sala de plen nu are decat 500 de locuri. Un parlament cu peste 900 de locuri ar fi impus ca fiecare parlametar fara fotoliu, sa fi venit eventual cu un scaunel pliant, de genul scaunului de pescuit sau de gradina. Si daca tot trebuia sa-si faca un rucsac ca sa vina la parlament, putea veni si cu niste sandvisuri pentru ca nu cred ca bufetul institutiei ar fi pregatit pentru asa un aflux de musterii.

In afara de aspectul pur tehnic, nu cred ca exista un partid politic in Romania capabil sa gestioneze un grup parlamentar format, la limita superioara, din cateva sute de alesi. Nu cred in abilitatea unei formatiuni politice romanesti in a comunica, conduce si controla un astfel de grup parlamentar.

Cand vom scapa oare de mania unicitatii si singularitatii Romaniei si a romanilor? Probabil ca aberatiile manualelor de istorie cu care am fost indopati pe bancile scolii, ne-au intrat in cap, iar noi, ca natiune, credem intradevar ca suntem „altfel”.

 Si atunci, am adoptat o constitutie, vorba minunatului nostru povestitor, „nici calare, nici pe jos” si avem o lege electorala „nici imbracata, nici dezbracata”.

Din pacate si mersul nostru istoric, ca tara, a fost si se pare ca va fi in continuare „nici pe drum, nici pe langa drum” !

SFARSITUL CRIZEI

In sfarsit, criza economica va lua sfarsit! Dupa aproape cinci ani de falimente, concedieri si tot felul de privatiuni, sunt semne clare ca sfarsitul crizei economice e aproape.

Va veti  intreba, si pe buna dreptate, de unde am aceasta informatie? Cum pot face o astfel de afirmatie, cand toti analistii seriosi afirma contrariul? Destul de simplu, am auzit azi la radio o stire care, dupa un sir de deductii logice simple, m-a condus spre aceasta concluzie:

Criza economica a luat sfarsit deoarece UNPR-ul va fuziona cu PSD-ul!

Bineinteles nu ca o consecinta directa, dar „E logica elementara dragul meu Watson!”. Sa va explic cum:

Dupa castigarea alegerilor din 2008 PSD a fost la un pas de a forma guvernul insa presedintele a preferat sa dea mandatul altcuiva. La inceput PSD s-a revoltat insa, in scurt timp, au realizat ca le-a trecut glontul pe la ureche si au hotarat ca nu e cel mai bun moment pentru a conduce tara. Atunci, din „trupul partidului” s-a nascut o entitate: grupul condus de Gabriel Oprea. Acestia, impreuna cu cativa parlamentari liberali au defectat, la ordinele conducerii superioare a partidului, si a sustinut guvernul propus de presedinte.

PSD a realizat ca nu era un moment favorabil sa preia puterea, urma o criza economica de proportii, si cu toate ca primul ministru Tariceanu afirmase (iresponsabil ca intotdeauna), ca Romania nu va fi atinsa de criza, mintile luminate din PSD au stiut ca guvernarea, oricat de tentanta ar fi, s-ar fi dovedit intr-un final un mar otravit. Tara era sufocata de un aparat birocratic extrem de scump (cel mai mare din UE, raportat la numarul de locuitori), economia era in crestere, dar o crestere bazata pe consum, creditare si tranzactii speculative, industria: „sublima [...] dar lipseste cu desavarsire”, iar la orizont (peste ocean) se inchideau banci, falimentau fonduri de investitii si piata imobiliara era in cadere libera. In consecinta, in cateva luni, bugetul statului urma sa fie grav afectat de scaderea incasarilor din taxe si impozite. Solutiile erau destul de evidente: imprumut FMI ceea ce ar insemna: taieri salariale, concedieri si buget de austeritate. Adica sinucidere politica. PSD nu a vrut sa-si asume momentul acesta dificil. Aveau viziune, la orizont se prefigura un scor mai mic decat in 2004.

Ce urma sa faca altceva, decat sa intinda marul otravit PDL-ului? Acestia, cu reputatia lor de lacomie si nesabuinta l-ar accepta fara sa clipeasca. Dar stai, pentru asta e nevoie ca PDL-ul sa aibe o majoritate in parlament, si nu o are! Eternul partid  „joker”  UDMR, cu care atatea guverne si-au facut o mana castigatoare, nu era de ajuns. Atunci s-a inventat UNPR-ul! Grupul Oprea formeaza un partid care sustine coalitia de la guvernare si guvernul Boc ia toate masurile nepopulare pe care le stim, le-am simtit si le-am detestat.

O dovada in plus ca PSD-ul nu a vrut puterea, au fost prezidentialele din 2009. In sondajele de dinaintea turului doi de scrutin, Geoana conducea in preferintele electoratului cu cateva procente. Atunci cand au realizat ca ar putea sa castige alegerile, cu toate ca il aruncasera in lupta tot pe Geoana cel cu care Basescu a mai sters pe josintr-un scutin celebru, in urma cu cativa ani,  oamenii lui Geoana fac o manevra abila. Il trimit pe acesta in vizita la Vantu, fara niciun scop aparent, in toiul noptii in preziua confruntarii televizate finale. Si ce sa vezi: niste ziaristi si cativa oameni ai presedintelui au aflat despre vizita contracandidatului la nefrecventabilul SOV! Basescu intoarce rezultatul si ramane la Cotroceni. Cateva voci din PSD, evident neavizate, nestiind ca manevra in cauza a fost un “inside job”, afirma ca daca facea un guturai intre cele doua tururi, si ar fi stat acasa, Geoana ar fi fost presedinte. Corect! Dar asta nu era o optiune. Candidatul lor trebuia sa piarda. Marul puterii era in continuare otravit.

In fine se apropie anul electoral 2012, economia SUA da primele semen de redresare si, cu toate ca in Europa situatia nu ete tocmai roza, PSD hotaraste ca sfarsitul crizei economice este aproape si ca aceste alegeri merita castigate. Evident ca nu e foarte greu sa castige niste alegeri impotriva unui guvern care a luat toate masurile nepopulare si care a fost bombardat in permanenta de catre media controlata de ei.  In timp ce nemultumirea populara, strigata in strada in miezul iernii, a ajuns la cote nemaiintalnite in ultimii zece ani si popularitatea adversarilor politici era in scadere drastica, nu ar fi fost o problema sa castige “localele” si “parlamentarele”.

Insa pentru asta e nevoie ca PSD-ul sa treaca la guvernare. Organizarea alegerilor nu putea fi lasata in mana adversarilor politici. Asa ca partidul decide rechemarea fiilor ratacitori! Defectorii nu se prezinta, disciplinati ca de obicei, la sedinta in care guvernul MRU se confrunta cu o motiunie de cenzura. Motiune trece, guvernul cade, Ponta este numit prim ministru, misiunea UNPR a fost indeplinita.

Ca o mica paranteza as adauga faptul ca grupul de parlamentari, cu mare experienta in domeniul serviciilor secrete, nu pot fi numiti “defectori”, in meseria lor, defectorii sunt numiti tradatori sau  spioni dublii si sunt executati. Eu nu am facut decat sa preiau o sintagma folosita in presa vremii. I-as numi mai degraba, agenti in misiune … dar asta este o cu totul alta discutie.

Misiunea pare a fi indeplinita, dar stai! Mai este un mic detaliu. Domnii din UNPR vor in parlament. Ei bine, pentru asta vor trebui mai indeplineasca o misiune: sa-si castige colegile.

Din nou s-au achitat cu brio de ultima lor sarcina si, in sfarsit, facatura politica UNPR nu mai are sens.

Tara pare guvernabila cu o majoritate atat de confortabila, ba mai mult, cooptarea UDMR va asigura si posibilitatea modificarilor constitutionale, PSD pare stapan pe situatie. Deci PSD se asteapta ca situatia economica sa se imbunatateasca. Ca doar nu din solutii populiste de genul:  refacerii salariilor bugetarilor (acum deja iremediabil erodate de inflatie) se rezolva problemele tarii. In ianuarie vine delegatia FMI, fondurile europene stau sa curga, fostul (si viitorul) ministru de finante a identificat resursele necesare. PSD (pardon USL) este increzator ca va putea conduce tara. Vor curge rauri de lapte si miere! PSD poate guverna linistit.

Toate acestea nu pot insemna decat un singur lucru: criza se apropie de final!

Deja de cateva zile banuiam asta insa azi presupunerile mele s-au confirmat: PSD va inghiti UNPR. Sau mai bine zis, isi va baga pumnalul in teaca!

 

Doar despre bere

Pentru ca am petrecut cateva zile in Bavaria si Austria delectandu-mi papilele cu cateva din cele mai bune beri din lume, m-am decis sa va fac intrucatva partasi la placuta mea experienta. Tehnologia moderna imi permite sa transmit doar informatii scrise si audiovizuale, pentru cele gustative-olfactive va trebui sa va deplasati singuri de aceea voi incerca sa reconstitui drumul meu prin berarii, sub forma unui mic ghid de calatorie.

Inainte de a porni la drum, as vrea insa sa reflectez la o informatie cu care am fost lovit chiar in prima seara de unul din posturile TV germane, in timp ce ma delectam cu un Erdinger: guvernul de la Berlin a estimat costurile aducerii landurilor ce compun fostul DDR la nivelul vestului, in ceea ce priveste in primul rand infrastructura, la peste 1000 de miliarde de euro! O mie de miliarde?! Dupa ce s-au investit inca odata pe atat in ultimii douazeci si doi de ani? Dupa ce orase ca Dresda sau Leipzig au trecut printr-un masiv proces de reconstructie, centru mediaval al Erfurt-ului  a fost restaurat cu o minutiozitate demna de Capela Sixtina iar Berlinul singur a inghitit cateva zeci e miliarde doar pentru a recapata un aer de metropola unitara dupa aproape jumatate de secol de zid interior. Asadar dupa sute de miliarde investite in sosele, fabrici, institutii publice, s.a.m.d. mai este nevoie de inca o mie … o mie de miliarde … Suma este mult prea mare, spun reprezentantii din Bundestag, si  dealtfel exista si alte zone din Germania ce ar avea nevoie de investitii masive. In conditiile crizei datoriilor, este foarte probabil ca aceste investitii sa nu se mai concretizeze in urmatoarea perioada, spunea postul TV.

Singura intrebare pe care mi-o pun este: "Daca fosta Germanie Democrata are nevoie de atatia bani, dupa atatia ani si atatia si atatia bani, in conditiile in care era una din cele mai dezvoltate tari din blocul estic, oare de cati bani ar fi nevoie pentru sacul romanesc, fara fund, sau foarte prost peticit? De cati bani ar avea Romania pentru a se apropia macar de standardele Germaniei?"

Bineinteles ca intrebarea e stupida, pentru ca ecartul enorm dintre “aici” si “acolo” nu poate fi depasit dar explicatia se afla, in mod poate paradoxal, in bere!

Bautura cea mai raspandita din lume, dupa apa, berea este pomenita in scrierile sumerienilor si egiptenilor, existand dovezi arheologice ca s-a produs chiar si in urma cu 5500 de ani. Modul in care o civilizatie s-a raportat la bere, poate constitui un bun indicator al fortei acelei civilizatii, acolo unde a aparut o adevarata cltura a berii, nu te poti astepta decat la bunastare. Pentru comparatie, as zice ca un vin bun se poate naste pe dealurile insorite ale unui pamant dealtfel neroditor dintr-o tara saraca. O palinca buna se face la umbra unui prun roditor dar nu neaparat la umbra zidurilor unei cetati importante.

 In schimb, nu cunosc nicio bere buna care sa se fi nascut departe de civilizatie si de traditie. Berea, in ultimul secol, a devenit o bautura extrem de raspandita  de cele mai multe ori foarte ieftina si deci foarte populara, Berea insa, in forma ei rafinata si evoluata, este bautura care s-a nascut intre zidurile manastirilor, a berariilor orasenesti, tehnologia actuala a diferitelor sortimente de bere fiind rezultatul sutelor ani de traditie si pricepere.

Pentru exemplificare sa ilustram cu o bere de grau filtrata, rezultat al traditiei berilor de grau bavareze dar si al gustului publicului larg pentru berile filtrate, usoare: Weihenstephaner Kristall Weissbier.

 

Pe asta am baut-o inainte de plecare, asa ca imi va sluji doar ca sustinere a ideilor de mai sus, beraria Weihenstephan (acum parte a districtului Freising din Bavaria) isi revendica titlul de cea mai veche berarie din lume, anul 1040 fiind anul in care s-a emis o licenta de catre primaria orasului Freising pentru manastirea benedictina.

Eu stiu cum se pot castiga urmatoarele alegeri in Romania!

Stop! Stop! Nu dati navala, de azi inainte nu mai raspund la usa si mi-am schimbat deja numarul de telefon mobil. Nu ma cautati pentru solutia magica! Eu stiu cum se pot castiga urmatoarele alegeri in Romania, asta e clar, si va voi lamuri acum si aici, dar s-ar putea ca solutia asta sa nu va fie pe plac. De fapt, daca sunteti reprezentantii staff-ului electoral al vreunui partid politic sau al unui viitor prezidentiabil, atunci am o veste proasta: solutia mea nu se aplica in cazul dumneavoastra. De aceea am sa o dezvalui aici! Altfel v-o vindeam pe bani grei. Ar fi meritat o gramada de bani. De fapt ar fi meritat oricat, pentru ca voi ati fi putut sa furati oricat, daca ati fi ajuns la putere.

Solutia este destul de simpla, si ea implica inscrierea in cursa electorala a unui nou partid. Un partid aparte, un partid fara ideologie, fara platforma-program, fara sedii, fara conducere si cu atati membri cat sa poata propuna cate un candidat in fiecare colegiu din Romania.

Doar doua conditii trebuiesc neaparat indeplinite: candidatii trebuie sa fie alesi pe spranceana si denumirea partidului trebuie sa fie cea pe care v-o voi dezvalui eu mai jos.

Mai intai, candidatii. Pentru ca acest partid nu are ideologie si nici program, nu are sens sa aibe mai multi membri decat candidati. Acesti candidati vor fi votati de imensa majoritate a electoratului fara a fi nevoie de alti membri ca sa contribuie la activitatea partidului. De fapt partidul nu va avea nici o alta activitate, niciodata. Scopul unic al acestui partidului este sa castige alegerile. Cum?! Va suna cunoscut: un partid fara ideologie, fara program si cu un singur scop: sa castige alegerile! Ati vazut asta prin Parlamentul Romaniei in ultimii douazecisidoi de ani?! Da, aveti dreptate … De aceea prima optiune pentru candidatii acestui partid ar fi mortii. Da, ati auzit bine, oameni morti! Mortii au marele avantaj ca sunt obedienti, si anume fac ceea ce trebuie, adica nimic! Veti spune ca e imposibil, ca legea nu va permite asa ceva. Eu cred ca daca mortii au dreptul sa aleaga (am vazut destui pe lista de alegatori din sectia unde votez eu), atunci ar trebui sa aibe si dreptul sa fie alesi. Faceti rost de listele de alegatori de la ultimele alegeri, cautati persoanele decedate si inscrieti-le in partid. Mortii sunt utili. Pot vota din nou si anul acesta. Nu-si va bate nimeni capul sa-i stearga de pe lista!

In al doilea rand, denumirea. Ei bine aici este cheia intregii operatiuni! Trebuie castigate alegerile, deci este imperios necesar sa ma ascultati cu atentie! Veti avea grija ca acest partid sa fie ultimul partid inregistrat la Comisia Electorala Centrala, si in consecinta, conform legii, va fi ultimul inscris pe buletinele de vot. Iar denumirea lui va fi: “Niciunul Din Cei De Mai Sus” … cu majuscule ca asa zice legea. Daca prevederea Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic din 2005 care permite forma “NICIUNUL” nu va place, atunci puteti folosi si varianta clasica: “NICI UNUL”. Adica, nu ii vom trimite pe cei de mai sus in parlament, pe niciunul, nici macar pe unul!!!

Cum functioneaza solutia mea? Simplu! Imaginati-va un alegator, in cabina de vot, parcurgand lista de pe buletinul de vot cu stampila in mana, dialogand cu propria-i constiinta civica:

“Astia sunt hoti, nu-i pot vota. Astialalti sunt incompetenti, nu. Astia sunt nebuni de legat, n-am sa-i votez. Urmatorii sunt un partid fantoma, nu votez asa ceva. Astia nu. Nici astialalti. Nu. Nu. Nu. Ia te uita: NICIUNUL DIN CEI DE MAI SUS! Sigur ca da!”

VOTAT!

Otto sau Stefan?

De cand sunt stapanul unui mic patruped, pe nume Otto, pe care-l plimb in fiecare zi prin cartier, m-am imprietenit cu toate batranicile din zona care-si alina batranetea si singuratatea cu cate un catel. Si de la “Vai ce dragut e!”, “E baietel sau fetita?”, “Cate luni are?” pana la mercurialul complet al pietei Iozefin, prenumele postasului care vesnic intarzie cu pensia si ultimul tratament naturist pentru osteoporoza, este doar un pas.

De aceea azi dimineata, cand ma intorceam din plimbarea obisnuita, nu mica mi-a fost surprinderea cand am fost interpelat de doamna S., o romanca maritata cu un evreu, si de doamna H. o unguroaica, vaduva unui ofiter basarabean, cu acest subiect:

“Ce credeti domnu’ Motisan, de ce le trebuie romanilor un strain pentru care sa iasa in strada?”

Probabil ca nedumerirea mea a fost atat de evidenta incat doamna S. s-a simtit obligata sa o completeze pe prietena ei:

“Ce vrea sa spuna Marika este: de ce oamenii au iesit acum in strada pentru un arab, si la revolutie au iesit pentru un ungur?!”

Recunosc ca, dupa ce am urmarit la inceput fenomenul, violenta si distrugerile din ultimele zile m-au ingretosat intratat incat mi-am scos subiectul din cap, si intrebarea vecinelor mele m-a gasit complet nepregatit.

Am ingaimat ceva de genul ca nu ar fi decat o coincidenta si ca oamenii in ziua de azi sunt atat de nemultumiti incat ar fi iesit in strada si pentru un patagonez schiop!

“Nu-i asa domnu’ Motisan!” spuse doamna S. lasandu-se cu toata greutatea in fata pe bastonul pe care se sprijinea cu ambele maini, ca atunci cand spune un mare adevar si vrea sa imprime cuvintelor intreaga greutate, deloc neglijabila, a propriului corp.

“Romanii nu au incredere in romani! Daca pe doctorul Arafat il chema de pilda Ionescu sau Popescu, nu era nimeni in strada. Si pe pastorul Tokes la fel, daca il chema popa Tanda, nu venea nimeni la Revolutie! Asa suntem noi romanii, suntem suspicios, banuitori cu ai nostrii.”

“De aia a mers tara bine in timpul regelui. Aveau romanii incredere in el ca era neamt!” o completeaza doamna Marika H. tragand de lesa lui Kuki.

Le spun doamnelor ca se poate sa aibe dreptate dar ca nu sunt ele primele care au inteles lucrul asta. In timpul crizei politice de dupa ultimele alegeri parlamentare, pe primarul neamt al Sibiului s-a gasit opozitia sa-l propuna pe post de solutie politica usor de digerat de catre intregul electorat.

“Mai bine de-l puneau pe Johannis prim ministru. Nu stiu de ce nu i-o fi venit lui Basescu ideea asta. I-au luat-o ceilalti inainte.” Spuse doamna Marika clatinand din cap.

“Dupa un neamt te duci pana in panzele albe. Poti avea incredere in el.”

In zadar incerc sa afirm ca romanii ar merge pana in panzele albe si dupa un roman. Ca deocamdata clasa politica romaneasca nu are un roman credibil de oferit alegatorilor. Ca, roman sau strain, dupa omul potrivit se poate duce o natiune intreaga. Doamna S. mi-o reteaza scurt:

“Nu-i asa! Nici dumneavoastra nu sunteti altfel domnu’ Motisan. De ce nu-l cheama pe Otto, Grivei sau Azorel? Pentru Otto iesiti si dumneavoastra in fiecare zi in strada, nu-i asa?”

Ma retrag cu coada intre picioare. Doar eu. Otto, tizul imparatului german Otto Cel Mare, paseste tantos langa mine, cu coada in vant. Nici nu banuieste cat de aproape a fost sa-l cheme Stefan!