Heini (III)

L-am lasat in Brasov pe Strada lunga, in fata unui Internet Cafe care precis nu servea cafea.

M-am gandit ca, aidoma atator personaje ciudate pe care am avut privilegiul sa le cunosc, nu am sa-l mai vad niciodata.

De data asta m-am inselat. L-am revazut pe Heini in Timisoara cativa ani mai tarziu in circumstante cat se poate de iesite din comun.

Dar iata filmul intamplarilor, asa cum le-am dedus ulterior din povesti spuse cu lacrimi in ochi si cu dintii scrasnind:

Internet cafe-ul de pe Strada lunga din Brasov s-a dovedit incapabil sa faca fata accesului de furie pe care l-a avut Heini cand a aflat ca prietena lui urma sa se marite in acea toamna. A sarit de gatul casierei, care era de fapt bunica patronului, aceasta speriata, a chemat politia care l-a fugarit pe Heini prin tot cartierul, pana cand l-a dat jos de pe un gard cu tepi metalici in care isi prinsese pantalonii si tendonul lui Ahile.

O operatie usoara la sectia de ortopedie a spitalului judetean, doua saptamani de recuperare si apoi, din nou, tabara din localitatea Dacia, mutra disperata a lui Holger, si un psiholog nou, doamna Irene P. din Sibiu, careia i se vedeau sfarcurile prin sutien, camasa si sacoul taiorului gri atunci cand Heini incepea sa ii povesteasca. Heini a renuntat sa mai vorbeasca la sedintele de terapie atunci cand doamna Irene nu a recunoscut ca se excita cand aude povestirile lui: "Parca baza discutiilor noastre este sinceritatea, dumneata de ce nu recunosti ca ti se umezesc chilotii si ti se intaresc sfarcurile cand stam de vorba. Uite, eu sunt sincer, spun tot ce s-a intamplat si recunosc ca "Ich bekomme einen steifen Penis" cand vad ca va ies sfarcurile prin sacou. Asa nu putem discuta!"

Doamna P. a trimis superiorilor un raport amanuntit despre ofensele de natura sexuala pe care le-a suportat in cele cateva sedinte de terapie, si a recomandat internare lui Heini intr-u spital psihiatric. In opinia ei Heini prezenta toate simptomele unui obsedat sexual.

Imi pare rau ca nu am cunoscut-o pe doamna psiholog cu sfarcurile tari, ca sa-i destainui faptul ca si eu eram un obsedat sexual periculos, la treisprezece ani.

Heini in schimb fu trimis acasa si trecut in tutela unchiului sau Pavel. Acesta l-a trimis la Kiev la scoala militara: "Sa faca barbat din el!"

Aici trebuie spus ca mama lui Heinrich a ajuns in Germania dupa caderea zidului Berlinului. Frumoasa profesoara de pian din Sankt Petersburg, fuge de salariul mizerabil de profesor de la scoala populara de arte si de accesele de gelozie ale fostului ei sot, maistru militar, betiv si cartofor, si isi incepe o noua viata in  Germania. Acolo se casatoreste cu un inginer mecanic din Hamburg si ramane insarcinata in mai putin de trei luni de la plecarea din Rusia.

Il ajuta si pe fratele ei Pavel sa emigreze, care, in calitate de nas ii da si un nume rusesc, de care Heini nu prea e mandru: Grigory. Insa unchiul Pavel tine mult la acest nume: "E numele celui mai destept om de pe planeta Grigory Perelman, profesor de matematica, vecinul meu de bloc!"

Familia se muta intr-o casa noua, frumoasa, intr-un sat la cativa kilometrii de Hamburg, insa atunci cand tatal lui Heinrich isi pierde serviciul, aproape cinci ani de "Sozialversicherung" si joburi temporare, datoriile la banca soldate cu pierderea locuintei, ii trasforma pe cei doi parinti in alcoolici si pe micul Heinrich intr-un fugar.

Scoala militara se pare ca nu i-a priit lui Heini, unchiul sau a fost solicitat sa vina sa il ia pentru ca isi petrecea mai mult timp in carcera decat la cursuri sau la instructie.

Scoala speciala din nou, fuga, penitenciarul pentru minori, clinica de dezintoxicare, tabara pentru minorii cu probleme, ba chiar si o incercare de reincadrare in familie, toate esuate, il descumpanesc pe Pavel, care regreta ca s-a implicat in chestia asta. Hotaraste sa mai faca o ultima incercare.

Recomandarea consilierului pentru minori: o scoala in limba germana, departe de Germania, o familie pentru ingrijire, un program guvernamental pentru minori. Optiunile erau Polonia sau Romania. Alegerea unei scoli de limba germana din Timisoara a venit determinata de subtirimea bugetului unchiului Pavel care lucra si el ca Gastarbeiter.

Heini se plimba prin gradina restaurantului de lux, clatinandu-se si vorbind singur, in ziua in care l-am revazut.

Imbracat intr-un costum  negru, probabil inchiriat, cu pantofi lustruiti si cu o cravata legata aiurea, Heini golea paharele de cocktail de pe masa profesorilor si fura din cand in cand cate o cupa de sampanie de pe masa de bun venit.

Absolvea clasa a opta, si, in ciuda faptului ca era cu trei ani mai in varsta decat colegii sai, hotarase sa se distreze in seara banchetului. Mama lui facuse un efort supraomenesc sa-i trimita bani pentru banchet, costum si pantofi, iar Heini hotarase ca vrea sa se bucure de aceasta oportunitate.

Noul lui psiholog il sfatuise sa faca asta. Cu toate ca e mai aproape de varsta bacalaureatului, incadrarea in comunitate este esentiala pentru el si petrecerea aceasta parea un bun prilej de a-si cunoaste colegii, cu care nu prea schimbase multe vorbe de un an. "Sa nu cumva sa bei!" ii spusese diriginta inainte de banchet. "Daca se intampla ceva, de la anu' n-ai decat sa te duci inapoi la scoala de corectie, sau la Kiev. La prima abatere il anunt pe unchiul tau!"

(va urma)