Mihai (III)

(continuare)

Da, Mihai a fugit. A fugit ani in sir. A fugit atata timp incat a uitat de ce fuge.

Trenul incetineste pentru gara din Vaslui si Mihai devine din ce in ce mai nelinistit. Cu cateva clipe inainte ca trenul sa se opreasca, omul meu sare din fotoliu si o zbugheste pe culoar. Privesc in urma lui intristat. Nu stiu cat din ceea ce mi-a povestit este adevarat dar degetele lui infirme, ridicate la inaltimea ochilor, privirea cu care incerca parca sa-mi spuna: "Vezi ce mi-au facut!" ma urmaresc si astazi dupa atatia ani.

Plecase din compartiment manat de nelinistea care-l stapanea ori de cate ori trenul se oprea in statie. Se simtea mai in siguranta atunci cand trenul se afla in miscare. La cateva minute dupa ce trenul se pune in miscare, apare in usa compartimentului, vizibil stanjenit, si se aseaza din nou la locul sau.

"Bine ca m-ai palmuit! Ma innebunea frigul. Nu mai stiam ce fac. Mi-am dat seam dupa aceea ca nu esti de-al lor, unul de-al lor ar fi profitat de ocazie si m-ar fi nenorocit in bataie. Poate eram mort acum. Mi-a fost frica ..."

A inceput sa povesteasca din nou. A plecat din Targoviste noaptea, pe jos. Peste trei zile a a ajuns in Bucuresti. A locuit in Ferentari la niste tigani pentru care a muncit cateva luni, apoi a plecat la Cluj, Timisoara, Oradea, Craiova, Constanta ... Orasele mai mari ii ofereau o oarecare protectie. Anonimatul. Cartierele sarace. Munci mizerabile: salahor pe santier, vanzator de noapte la un chiosc de cartier, in care ziua avea voie sa doarma, ajutor de mecanic auto, manipulant intr-un depozit en gros, paznic de noapte la o ferma de pasari... Dormea putin, manca si mai putin.  

Pana cand, intr-o iarna, fara adapost si fara bani, s-a aciuiat din cauza gerului in sala de asteptare a unei gari. L-au jefuit in timp ce dormea. Nu avea asupra lui decat un buletin expirat si cate ceva de mancare prin buzunare. Doi boschetari beti l-au lasat fara jacheta groasa si bocancii primiti de la ultimul sau patron. Dupa care l-au calcat in picioare. S-a trezit intr-o balta de sange si, speriat, s-a urcat in primul tren. Credea ca l-au descoperit din nou si s-a hotarat sa ramana vesnic in miscare.

"Daca ma misc, le este mai greu sa ma localizeze..."

De atunci traieste prin trenuri. Nu coboara decat rar si fortat de imprejurari. Atunci cand nu are "legaturi". Stie pe de rost mersul trenurilor, sare dintr-un tren in celalalt cand trenurile fac "cruce" in cate o gara minuscula. Doarme in podul vagoanelor, in WC-uri sau in cusetele puse la dispozitie de conductorii milosi. Mananca din ceea ce lasa pasagerii in compartimente sau din ceea ce ar trebui sa se arunce de la vagonul restaurant. De cate ori trenul se opreste se ascunde. Unde? Numai el stie.

"Mihai ... cati ani sunt de atunci? Crezi ca mai au ceva cu tine?" intru eu voit in jocul sau.

"Vor sa ma omoare. Asta-i limpede. Nu cred ca mai e valabil transferul la combinatul din Targoviste. Nu mai este cale de intoarcere. Oricum si asta era o capcana ... Ce sa caut eu la Targoviste? Eu sunt chimist ... Acolo se fac oteluri speciale ..."

"S-a terminat de mult Mihai. Trebuie sa incerci sa te linistesti ..." spun fara prea multa convingere.

"Poate ca ai dreptate ... Dar nu pot. Mi-e frica!"

"Nu poti trai asa!"

"Nu-i chiar asa de rau. Uite! Am invatat multe lucruri ... nu-i chiar asa de rau ..."

"Ca de exemplu?"

"Stiu orarul trenurilor, tuturor trenurilor, si trenurile de sezon catre Brasov iarna si catre Constanta vara. Stiu cum sa-mi racesc vara punga cu mancare pe gam dar stiu si cum sa-mi incalzesc mancarea la instalatia de abur a vagonului in timpul iernii. Stiu cum sa imi fac culcusul in vata de sticla din podul vagonului, fara sa ma umplu de ace de sticla. Stiu cum sa ies din tren, in mers cand vine supracontrolul si sa ma intorc dupa ce pleaca. Ii stiu pe toti baietii de la Romvared, Gevaro, pe aproape toti controlorii si pe majoritatea ingamfatilor alora de la controlul de stat. Tu pari destul de destept! Stii tu ceva din toate astea?"

Imi recunosc deplina ignoranta si il intreb la ce i-a folosit.

"Ca sa supravietuiesc! In plus am invatat o multime de lucruri in tren. Oamenii cand calatoresc cu trenul au mult timp si multa rabdare. De obicei eu nu palavragesc atata. Ascult! Oamenii au chef de vorba in tren!"

"Si ce ai invatat?"

"Uite, daca imi dai o poza de a ta, iti pot spune de ce boli suferi!"

"Nu umblu cu pozele mele la mine. Ce sa fac cu ele? Daca mi se face dor de mine, ma uit in oglinda!" incerc eu o gluma.

"Pai n-ai nici macar buletin?!"

"Ba da!" Ii intind cartea de identitate nou nouta. Mihai o insfaca si o pune sub fund. Pare ca se concentreaza.

"Ai tensiune mare!" zice fara sa ma priveasca. Avea dreptate. Luam deja de cativa ani betablocante pentru scaderea tensiunii arteriale si a pulsului.

"Aaa! Si ficatul e traumatizat!" Recunosc in sinea mea ca si aici avea dreptate dar nu-i spun nimic.
 Diagnosticul asta ciudat imi intoarce stomacul pe dos. Gata, nu mai vreau.

"Hai, da-mi buletinul!"

"N-am ce sa mai fac cu el. Ia-l. Ma duc pana la WC."

Se intoarce dupa cateva minute si isi deschide palma si-mi arata ceva invelit in hartie igienica.

"Si asta am invatat in tren: in univers nu se pierde nimic, totul se transforma. Vezi asta e mancarea mea. Inca e calda." baga "mancarea" in buzunarul hainei. "Nici urina nu o risipesc dar acum nu am nici o sticla. Am pierdut-o azi noapte in rapidul de Satu Mare."

Ma ridic ingretosat si imi iau bagajul. Dau sa plec. Mihai ma opreste in usa:

"Sa te vad pe tine ce faceai in situatia asta ..."

Am fugit printre vagoane si am ramas pe culoar pana la sosirea trenului in gara din Iasi.
Pe Mihai nu l-am mai vazut niciodata.

In acea primavara, drumurile mele ma duc la Targoviste. Trec pe langa niste ruine si ma indrept spre restaurantul hotelului din centru. Pe strada grupuri de femei cu flori in brate si martisoare in piept se aduna in fata celor cateva localuri din zona.

E opt martie.

Mihai, nicaieri.